vineri, 5 aprilie 2019

Află cum poți să ai un ten radiant și luminos


Vremea frumoasă, copacii înfrunziți, florile înmiresmate, toate acestea reprezintă motivele pentru care iubim primăvara, iar dacă ne gândim și la vacanța din acest sezon, am putea spune că este un anotimp perfect. Din păcate, trecerea de la frig la cald a afectat tenul într-un fel sau altul, lăsându-l tern și lipsit de strălucire. Pentru că mai este puțin până la această vacanță mult așteptată și fiecare femeie își dorește o piele cât mai radiantă,  Life Care® ți-a pregătit câteva sfaturi care te vor ajuta să obții un ten luminos și catifelat.

1.      Aplică o cremă de zi cu ingrediente active
Ți s-a întâmplat să folosești o cremă pentru o perioadă lungă de timp, și cu toate acestea, să nu aibă niciun rezultat? Asta din cauza faptului că ingredientele conținute nu sunt destul de putenice încât să poată acționa în profunzime. Înlocuiește astfel de creme, cu cele profesionale și ideal ar fi să conțină ingrediente BIO. Crema hidratantă de zi Biotissima®  aduce o nouă tehnologie bazată pe reactivarea procesului de regenerare a pielii. Pielea capătă un aspect tânăr, luminos și e protejată întreaga zi. 
Conținutul bogat în Aloe Vera, Unt de Shea, Jojoba si Măsline, Omega 3, 6 și 9 precum și ingredientele unice Sepilift DPHP (un ingredient revoluționar, certificat ECOCERT, care remodelează pielea, o hidratează și o tonifică) și Lipactive Inca inchi împrospătează, hidratează și atenuează ridurile.
2.      Dormi suficient
Nu degeaba se numește „somn de frumusețe”. Numărul de ore dormite reprezintă un factor care influențează semnificativ starea tenului tău. Este indicat să dormi 7-8 ore pe noapte pentru ca întreg organismul să se poată regenera. Ți s-a întâmplat de nenumărate ore să te trezești cu cearcăne, fața umflată, pielea iritată, tomcai datorită faptului că nu ai lăsat celulele îndeajuns de mult să se regenereze. Așa că renunță la nopțile albe și încearcă sa te odihnești cât mai multe pentru a avea o piele fină și luminoasă.
3.      Aplică neapărat o cremă de noapte

Dacă tot am vorbit de somn, este foarte important ca înainte de culcare să aplici o cremă specială. De ce? Pentru că în timpul nopții are loc procesul de regenerare, iar aducând un aport nou de ingrediente pielii, îi vei oferi un plus de nutrienți necesari. Formula nouă din Crema nutritivă de noapte Biotissima® are la bază cele două ingrediente revoluționare: Sepilift DPHP și Lipactive Inca Inchi care ajută și susțin acest proces în timpul nopții. Aplicată în fiecare seară, aceasta oferă acțiune triplă de tonifiere asupra țesutului epidermic, activitate de hidratare îndelungată și activitate antirid de lungă durată.
Ținând cont de aceste 3 sfaturi foarte ușor de pus în practică, tenul își va recăpăta rapid luminozitatea și va afea un aspect radiant.

Despre companie:
 Life Care®® este în prezent cea mai mare companie de Vânzări Directe din România, orientată pe vânzarea de produse Bio, naturale şi vegane. În plus, numeroase publicaţii precum Forbes, Capital, Money Channel, Wall-Street şi altele au detaliat activitatea  Life Care®®, recunoscând astfel eficiența sistemului.
Înfiinţată în 2005,  Life Care®, prima şi cea mai importantă companie românească din domeniul vânzărilor directe, crede că o viaţă mai bună şi mai fericită înseamnă prosperitate, sănătate şi frumuseţe. Portofoliul companiei include peste 300 de produse BIO, naturale sau vegane create după reţete originale  Life Care® şi produse în Germania, Italia, Franţa sau SUA: cosmetice şi produse de îngrijire personală, suplimente nutritive şi cosmetice terapeutice, precum şi produse destinate curăţeniei şi îngrijirii casei. Acestea pot fi achiziţionate atât de la partenerii  Life Care® e, cât şi online, direct pe www.life-care.com. Astăzi,  Life Care®  înseamnă peste 5 milioane de consumatori unici, mai mult de 20 milioane de produse vândute şi peste 2 milioane de pachete livrate consumatorilor.


Distribuie:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu