joi, 14 februarie 2019

Ce înseamnă proaspăt pentru tine?

Precum frumusețea, care e în ochii privitorului, și afinitatea pentru un miros anume este subiectivă. Știai că mirosul este singurul simț care influențează atât memoria, cât și partea emoțională a creierului? Este demonstrat faptul că mirosurile declanșează rememorarea unor evenimente din viață. De exemplu, mirosul unui bujor îți evocă amintirea weekendurilor petrecute în grădina bunicilor, în timp ce mirosul frunzelor căzute toamna îți amintește de reînceperea școlii. Acestă rememorare se întâmplă, adesea, spontan, însă avem și posibilitatea să ne influențăm pozitiv starea de spirit inconjurandu-ne de arome care ne trezesc amintiri dragi.

Cei mai mulți dintre noi ne parfumăm zilnic, vrem o mireasmă plăcută în casă și ne place să spălam hainele cu detergent și balsam care să miroasă mai ceva ca o apă de colonie. Ce să mai, suntem „obsedaţi” de grija de a mirosi “bine”! Astfel că industria parfumurilor este construită pe baza legăturii noastre “sentimentale” cu mirosurile plăcute. Parfumierii aplică principii din psihologie când dezvoltă arome, reușind să stârnească și să transmită diverse emoții și sentimente precum dorință, putere, vitalitate sau stare de relaxare.
Când vine vorba de haine, vrem să ni se potrivească, să fie curate și călcate, dar și să ne remarcăm prin parfumul pe care-l emană. Le spălam cu detergenți parfumați și le înnobilăm cu balsamuri știind că acestea:
reduc electrizarea textilelor
lasă fibrele moi și plăcute la atingere
îndreaptă țesăturile articolelor vestimentare, lăsându-le mai ușor de călcat

Dacă îți place să te bucuri de o garderobă înmiresmată, îți prezentăm o gamă de balsamuri cu arome diverse, gata să te binedispună:
Cel mai nou balsam concentrat din familia Asevi Suavizante este Puro Frescor - denumirea lui, tradusă din spaniolă, înseamnă “prospeţime pură”. Așadar, dacă vrei să mirosi și să te simți proaspăt/ă 100% pe parcursul întregii zile, adaugă-l în ciclul de spălare (manuală sau automată) a rufelor.
Pielea ta are nevoie de atenţie sporită? Sensitif are o formulă îmbunătățită, care are grijă atât de hainele tale, cât și de pielea ta sensibilă. În plus, este potrivit pentru orice tip de țesătură sau de spălare.
Talco Rosa protejează țesăturile și reduce uzura acestora, lăsând hainele moi și eliminând electricitatea statică, și are un parfum de durată.
Balsamul concentrat Asevi Colonia oferă o explozie de miresme intense care-ți învăluie hainele.
Iar Asevi Azul îți face ziua frumoasă, asigurându-ți – prin parfumul proaspăt – o energie bună.

Așa că atunci când vrei o experiență olfactivă și senzorială intensă, testează balsamul preferat iar starea ta de spirit va avea de câștigat!

Distribuie:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu