Comunicat de presă
Rezultate în premieră pentru România despre prevalența riscului de diabet zaharat de tip 2 și a bolilor civilizației la copii
Asociația Medicover, cu sprijinul Medicover și Synevo România, comunică în premieră rezultate despre prevalența riscului de diabet zaharat de tip 2 (DZ2) și a bolilor civilizației la copiii de clasa a V-a, ca urmare a primului an de activitate a Programului „înCerc”, lansat în septembrie 2017 în municipiul Ploiești. Municipiul Ploiești și județul Prahova se află în zona cu cea mai mare prevalență a diabetului zaharat din România, conform rezultatelor studiului PREDATORR.

„Diabetul este una dintre marile provocări contemporane si necesită o atenție sporită. Suntem mândri că Asociația Medicover, sprijinită de partenerii săi și de Grupul Medicover, implementează începând încă din 2017 un program complex de prevenție, care are drept focus depistarea riscului de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 și a bolilor civilizației la copii. Vreau să le mulțumesc autorităților centrale și locale, specialiștilor implicați în Program și comunităților locale din cele două orașe, Ploiești și Cluj-Napoca, toți aceștia ajutându-ne să derulăm strategia noastră de prevenție și ca, împreună, să reușim să creștem nivelul conștientizării acestui risc la nivel național”, afirmă dl. George Istrate, Director General al Asociației Medicover.
„Diabetul și obezitatea merg mână-n mână. În lume s-a ajuns la o epidemie de diabet și vorbim inclusiv despre o epidemie de obezitate. Odată apărută, obezitatea nu poate fi controlată, istoria ei naturală fiind una de creștere de la un an la altul. Organizația Mondială a Sănătății semnala că majoritatea țărilor europene au un grad ridicat de obezitate, peste 20%. În prezent, procentele sunt mult mai mari, iar în România realitatea reflectă acest lucru – copiii supraponderali sau obezi de azi vor fi adulții supraponderali sau obezi de mâine. Previi un astfel de fenomen dacă poți interveni. Salut și susțin, deci, inițiativa echipei inimoase a Asociației Medicover, în demersul derulării Programului înCerc”, completează și dna. Prof. Univ. Dr. Maria Moța, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, membră a Consiliului Științific al Programului „ȋnCerc” și co-autor al studiului PREDATORR.
Ca urmare a evaluării gratuite și non-invazive a elevilor claselor a V-a din unitățile de ȋnvățământ care au aderat până în prezent la Programul „ȋnCerc”, în anul școlar 2017-2018, până la data de 30 iunie 2018:
• Au fost evaluați 84% dintre copiii de clasa a V-a din Ploiești (1.343 copii din cei 1.598);
• 30,16% din cei 1.343 de copii evaluați au fost identificați cu risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 (405 copii);
• Printre elevii examinați s-au regăsit 186 (13,9%) supraponderali și respectiv 278 (20,7%) copii cu obezitate de diferite grade;
• S-a constatat tensiune arterială crescută la momentul analizei la 353 (26,3%) dintre elevii evaluați;
• Testul de capacitate fizică a fost demarat pentru 1.269 de elevi. S-a constatat capacitate fizică suficientă la 291 (22,9%) de elevi, slabă la 530 (42,1%) și foarte slabă la 129 (10,1%). Întreruperea testului de capacitate fizică a fost necesară în 161 de cazuri (12,6%).
„Mulțumesc Asociației Medicover pentru implementarea Programului înCerc, în municipiul Ploiești. Rezultatele obținute după un an de activitate în Ploiești confirmă necesitatea unui astfel de program în cadrul instituțiilor școlare. Pentru a veni în sprijinul copiilor, părinților, cadrelor didactice și al inițiatorilor acestui program, municipalitatea are în vedere implementarea mai multor proiecte prin care elevii să conștientizeze importanța meselor sănătoase și a sportului pentru un stil de viață sănătos și, totodată, pentru a reduce numărul copiilor cu risc de dezvoltare a diabetului”, afirmă primarul municipiului Ploiești, dl. Adrian Florin Dobre.

Programul „înCerc”, lansat în anul 2017, este susținut de Medicover și Synevo România.
Adrian Peake, Director General Medicover România: „Grupul Medicover se implică activ în problematica diabetului de tip 2 și dezvoltă în Polonia unul dintre cele mai ample programe de prevenție din întreaga Europă. Experiența acumulată în șase ani de construcție a unui program național este acum adusă și în România, cu susținerea financiară a fondatorilor grupului, pentru a crea o schimbare pentru mai multe generații.”
Laurențiu Luca, Director General Synevo România: „Prin acest program facem o investiție în educație și o acțiune de pionierat în România, în ce privește mentalitatea față de medicina preventivă. Prevenția începe de la vârste fragede, chiar înainte de vârsta adolescenței, iar tinerii care devin conștienți de riscurile unor boli ale timpurilor noastre sunt mai bine pregătiți pentru a-și construi o viață sănătoasă. Este important să îi facem pe oameni să înțeleagă că este mult mai bine să previi decât să tratezi, iar efectuarea anuală a analizelor uzuale și vizita la medicul de familie ar trebui sa fie lucruri normale pentru orice familie.”
Din septembrie 2018, Programul „înCerc” este în curs de implementare și în Municipiul Cluj-Napoca.
“Aștept cu nerăbdare începutul programului și in Cluj-Napoca, cel de-al doilea oraș în care acest program este implementat. Țin să mulțumesc Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, directorilor de școală și profesorilor care au înțeles importanța acestui proiect și care ne sprijină pe deplin!”, punctează dna. Prof. Univ. Dr. Gabriela Roman, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, membră a Consiliului Științific al Programului „ȋnCerc”.
Până la momentul emiterii acestui comunicat de presă, s-au semnat protocoale de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, s-au semnat protocoale și cu 43 unități de învățământ din Cluj-Napoca ce au elevi de clasa a V-a, în acest moment Asociația Medicover fiind în plin proces de prezentare a Programului și colectare acorduri de evaluare din partea părinților și tutorilor legali.
Partenerii implicați în Programul „înCerc” sunt: Medicover, Synevo, Primăria Municipiului Ploiești, Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Asociația Română pentru Studiul Obezității. Programul este sprijinit de Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății.
Despre Asociația Medicover
Asociația Medicover s-a înființat în 2016, cu ajutorul Fundației Medicover, ambele organizații fiind patronate de Fundația Christina și Jonas af Jocknick, întemeietorii Medicover. Asociația Medicover este axată pe educarea, sprijinirea comunităților locale și dezvoltarea unor programe care să contribuie în mod direct sau indirect la îmbunătățirea sănătății și la sensibilizarea publicului la un stil de viață adecvat.
Principala inițiativă a Asociației Medicover este Programul de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației „înCerc”, prin intermediul căruia 12.000 de copii din două orașe din România vor fi evaluați cu privire la riscul dezvoltării diabetului zaharat de tip 2 și a bolilor civilizației, aproximativ 3.000 dintre aceștia participând ulterior la etapa de consiliere personalizată, derulată pe parcursul a 18 luni.
În plus, Asociația Medicover derulează și alte acțiuni de voluntariat, lunar sau trimestrial, sub egida “Împreună putem face mai mult”, cu ajutorul voluntarilor Medicover și Synevo.
Ca recunoaștere pentru acțiunile de prevenție derulate în cadrul Programului „înCerc”, Asociația Medicover a primit Premiul Special Organizația New Entry în cadrul Galei Societății Civile 2018.
Pentru mai multe informații, vizitați www.medicover.ro/despre-noi/asociatia-medicover.
Despre Medicover România
Medicover România este prezentă de peste 22 de ani pe piața serviciilor de sănătate private și la finalul anului 2017 dispune de o rețea de 37 de clinici în București și în țară (Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Brașov, Galați, Pitești, Năvodari, Eforie Nord, Oradea, Craiova, Târgu-Jiu, Slatina, Calafat şi Drăgăşani) și două spitale generaliste (Spitalul Medicover din București și Spitalul Pelican din Oradea).
Spitalul Medicover din București corespunde celor mai înalte standarde medicale – modern, sigur, aproape de pacienți – și include toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum şi o gamă variată de specialități medicale şi chirurgicale. Spitalul Pelican are o suprafață de peste 4.000 mp, distribuiți pe 4 nivele. În momentul de față este cel mai mare spital privat din țară din punct de vedere al numărului de internări. Spitalul Pelican este unul dintre cele mai importante branduri medicale la nivel regional, renumit pentru excelența în furnizarea de servicii medicale de înaltă calitate. Medicover România face parte din Medicover, companie internațională importantă care oferă servicii medicale și de diagnostic, fondată în 1995.
Despre Synevo România
Synevo este liderul în diagnostic de laborator în România și oferă peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. La finalul anului 2017, Synevo România administrează o rețea națională de 16 laboratoare și 78 de centre de recoltare a probelor biologice, efectuând în 2017 aproape 15 milioane de teste.
Synevo România face parte din Medicover – unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic, înființat în 1995 (www.medicover.com).

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu